Linkuri accesibilitate

Dumitru Alaiba: „Trista realitate este că la noi nu există voința de a schimba lucrurile cât de cât, un centimetru...”


Raportul despre mediul de afaceri în 2014-2015 al Consiliului Economic de pe lângă primul-ministru într-o discuție cu șeful secretariatului acestui consiliu.

Consiliul Economic al primului ministru, a cărui menire este, între altele, să promoveze dialogul între autorităţi şi mediul de afaceri, a făcut public raportul pentru anii 2014-2015. Reducerea numărului de acte pentru vămuirea mărfurilor importate şi exportate, publicarea fondatorilor întreprinderilor din Republica Moldova sau raportarea electronică la Biroul Naţional de Statistică – sunt doar câteva dintre iniţiativele care au prins contur. Datorită acestora, spune Dumitru Alaiba, şeful Secretariatului, într-un interviu cu Radio Europa Liberă, antreprenorii au economisit timp dar şi bani, aproape 87 de milioane de lei.

Dumitru Alaiba
Dumitru Alaiba

Dumitru Alaiba: „Sunt chiar convins că se putea face de cinci ori mai mult. Şi spun aceasta cu fiecare ocazie. Într-adevăr, foarte des sentimentul nostru, al colegilor, al echipei, era că un lucru care poate fi făcut într-o săptămână se întinde pe două luni şi în două luni el ajunge la finalitate doar pentru că noi mai insistăm sau mai rugăm. Există zona de confort, există anumite interese de care chiar nu trebuie să facem abstracţie. Pur şi simplu, se tem de orice reformă. Sau ceea ce facem noi nici măcar nu sunt mari reforme, acestea sunt intervenţii punctuale. Noi la reforme mari nici nu am ajuns, din păcate.”

Europa Liberă: Să le luăm pe rând. Dacă vorbim despre partea pozitivă a intervenţiilor pe care le-aţi făcut, pe care le-aţi scoate în evidenţă?

Dumitru Alaiba: „Chiar am încercat să facem o estimare care este cifra, economiile, acesta este un indicator pe care am încercat să-l estimăm, economiile antreprenorilor urmare a intervenţiilor noastre. Noi lucrăm pentru antreprenori, pentru fiecare business, fie aceasta o industrie, fie aceasta chiar toată economia. În momentul în care elimini un certificat care costă 100, 200, 500 de lei, în momentul în care elimini o procedură pentru care antreprenorul cheltuia o zi, două, trei, acestea sunt economii care într-o întreprindere per document pot fi 50 de lei, dar per economie se acumulează o sumă interesantă.

Deci, economiile pe care antreprenorii le înregistrează anual urmare a intervenţiilor noastre din perioada 2014-2015 estimativ sunt 87 de milioane de lei. În următorii doi ani vor fi peste 170 de milioane. Aceştia sunt bani pe care antreprenorii îi cheltuiau în birocraţia cu statul şi acum nu îi mai cheltuie. Deseori pentru un export ai nevoie de un procent bun: 30, 40, 50 de procente din costuri merg pentru birocraţia cu statul. Alt indicator este economiile de timp, care se sumează la 67 de mii de zile lucrătoare pe an. Aceştia sunt şoferi care sunt permanent în drum pentru a livra hârţoage dintr-o instituţie în alta sau pentru a le lua de la vreo instituţie, sau pentru a duce o ştampilă şi a pune o factură ş.a.m.d. Lucruri care acum nu se mai întâmplă datorită anumitor ameliorări.”

Europa Liberă: Domnule Alaiba, ziceaţi că totuşi s-ar fi putut reuşi mai mult. Care este regretul dumneavoastră?

Dumitru Alaiba: „Practic, pe toate segmentele au fost reţineri, din păcate. Nu trebuie să negăm, noi uneori glumim, la noi nu că voinţă politică nu există, la noi, pur şi simplu, voinţă nu există de a schimba lucrurile cât de cât, un centimetru. Aceasta e trista realitate, pe care antreprenorii o resimt, pe care antreprenorii nu o mai ascund. Antreprenorii deseori au impresia că de ei îşi şterg picioarele prin controale, prin tot felul de proceduri, parcă cineva dintr-un anumit birou şi-a pus intenţia să distrugă economia. Uneori este foarte trist. Şi aceasta nu e ceva ce inventăm noi, aceasta e ceea ce resimt pe ei în fiecare zi oamenii care, de fapt, creează locuri de muncă, care încearcă să mai investească ceva, care încearcă să mai ţină economia aceasta pe linia de plutire.

Din altă parte, este birocraţia care, pur şi simplu, a ieşit de sub control, din păcate. Nu există conştientizarea că, pentru ca, chiar şi ei să existe mâine sau poimâine, trebuie azi economia să funcţioneze, întrucât tot salariile lor vin de acolo. Și acesta e un cerc vicios, din păcate. Şi corupţia, evident.”

Europa Liberă: Tocmai voiam să vă întreb: oamenii de afaceri, investitorii de ce ar fi speriaţi mai mult? De criza politică care, în ultimii ani, pare la nesfârşit în Republica Moldova sau birocraţia şi corupţia? Ce îi sperie mai mult?

Dumitru Alaiba: „Evident, ele sunt legate. Un investitor mare, în opinia mea, nu va veni în Moldova acum, pentru că într-adevăr există imprevizibilitate

Problema se reduce la lipsa unei justiţii corecte, lipsa unei legi care să funcţioneze şi, da, corupţia şi birocraţia...

politică şi instabilitate ş.a.m.d. Fix aşa în Belgia el poate veni, chiar dacă şi acolo doi-trei ani la rând nu pot alege guvernul. Nu e neapărat doar aceasta.

Problema este în funcţionalitatea legilor, în felul în care statul, prin ciclurile prin care trece, poate asigura anumite drepturi antreprenorilor, investitorilor ş.a.m.d. Până la urmă, problema se reduce la lipsa unei justiţii corecte, lipsa unei legi care să funcţioneze şi, da, corupţia şi birocraţia care pune, pur şi simplu, capacul. În acelaşi timp, un mic antreprenor nu neapărat va ţine cont de toate ciclurile şi de toată stabilitatea, el va încerca să facă ceva. Şi el ar putea face ceva, dacă cineva dintr-un şir de instituţii nu i-ar pune beţe în roate la fiecare pas.

Deseori, ca mic antreprenor, te-ai aventurat să deschizi o primă afaceri, îţi pui mâinile în cap, până la momentul în care faci prima vânzare, deja regreţi: toate procedurile acestea, cu toate preaprobările, toate autorizările, licenţierile ş.a.m.d. Eu am impresia că oamenii aceştia, care încă mai încearcă să facă un business cinstit – şi oameni cinstiţi şi în economie sunt destul de puţini – ei, pur și simplu, merită toată admiraţia şi ei trebuie găsiţi şi ajutaţi.”

XS
SM
MD
LG